https://eduacces.uaic.ro/index.php/despre-proiect
Școala noastră este unul dintre cei 7 parteneri selectați la nivel național, să implementeze, în perioada următoare, proiectul„Acces la educație, succes în viitor! EduACCES“-Primul student în familie, cofinanțat de Uniunea Europeană și coordonat de UAIC, Iașicare urmărește sprijinirea unui număr de 352 de tineri, din care 162 de elevi și absolvenți de liceu din promoțiile anterioare care nu au promovat examenul de bacalaureat și 190 de studenți, în special cei proveniți din familii cu nivel educațional scăzut al părinților.
Obiectivul principal este prevenirea părăsirii timpurii a școlii și creșterea accesului și a participării grupurilor dezavantajate la educație, prin consolidarea parcursului educațional al tinerilor de la învățământul preuniversitar către cel universitar și prin implementarea unor măsuri specifice de prevenire și combatere a abandonului școlar și universitar.
Numărul de locuri rezervat școlii noastre este limitat la 30 de elevi care provin din clasele 11, 12.
Sunt eligibili pentru participarea la activitățile proiectului elevii/absolvenții de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
· Elevi care provin din familii cu nivel educațional al părinților scăzut (ai căror părinți/tutori/reprezentanți legali nu au obținut o diplomă de studii universitare, dar care pot avea frați/surori care sunt deja studenți la universitate/au absolvit deja o universitate);
· Elevi care îndeplinesc condițiile de acordare a burselor sociale conform prevederilor Cap. III, art.12, 13, 14 și 15, privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor și cuantumul acestora din H.G. nr. 732/4 septembrie 2025.
Înscrierile se pot face conform calendarului, la adresa [email protected]




